Get a site

DULCEATA DE ARDEI IUTI

Aceasta reteta este o reteta exotica, afrodisiaca, putin ciudata pentru unii dar atat de indragita de altii, mai ales de catre barbati. Se poate servi alaturi de fripura sau branzeturi si chiar merita incercata.

Va sfatuiesc sa faceti aceasta reteta cu ferestrele deschise si cu manusile puse pentru ca emana un miros puternic, nu prea placut. E de preferat sa nu fie copiii in preajma.

Pentru cei ce vor sa obtina o dulceata mai putin iute se adauga pe langa ardeii iuti si 2 gogosari sau ardei capia. Acestia vor da o culoare mai vine si mai multa cremozitate dulcetii. Eu am facut reteta simpla, doar cu ardei iuti pentru ca sotului ii place picant.

ptr

INGREDIENTE:

  • 500g de ardei iuti
  • 500 g zahar
  • 500 ml de otet alb
  • 3 catei de usturoi
  • 1 lingurita rasa de sare

MOD DE PREPARARE:

  1. Cu manusile puse, se spala, se curăta ardeii iuți de semințe și cotor, apoi se toaca cât de mărunt doriți cu robotul de bucatarie, impreuna cu 3 catei de usturoi.
  2. Intr-un vas se amesteca zaharul impreuna cu otetul si sarea si se pune pe foc. Cand zaharul s-a topit si lichidul e pe punctul de a fierbe se adauga ardeii maruntiti. Se da focul la mic si se lasa sa scada, amestecand din cand in cand.
  3. Intre timp se pregatesc borcanele mici, mie asa imi place sa folosesc pentru aceasta dulceata.
  4. Este gata in momentul cand incepe sa se lege si devine gelatinoasa.
  5. Se face o proba, ca la dulceata obisnuita, se pune intr-o farfurie o lingurita de dulceata si daca aceasta nu se imprastie si sta adunata, inseamna ca este gata.
  6. Se ia de pe foc si se pune fierbinte in borcanelele bine spalate si uscate. Se infileteaza bine capacele. Capacele trebuie sa fie noi ca sa se inchida ermetic si sa nu intre aer. Se invelesc cu un prosop si se lasa sa se raceasca treptat.

Published by micibucatari

Ma numesc Iolanda, mama de doi copii adorabili, iar pasiunea mea este gatitul si lumea minunata a copiilor. Bucataria este locul meu de relax, singura sau impreuna cu cei mici. Gatesc cu mare drag pentru familia mea orice reteta imi atrage atentia. Imi plac retetele traditionale, dar si cele internationale, dinorice loc al lumii retete noi dar si retete mostenite de la mama si bunica. Va invit si pe voi sa gatim impreuna retete fel de fel!