BEZELE CU NUCI SI CREMA DE CIOCOLATA

Nu mai gustasem pana acum acest desert si l-am gasit intamplator pe site-ul Cofetar De Ocazie doar ca l-am modificat putintel. In orice caz il recomand celor care adora mult dulcele, caci pentru cei ce tin dieta e o adevarata bomba calorica. Crema o puteti inlocui cu Nutella daca va place mai mult.

INGREDIENTE:

pentru bezele:

  • 2 albusuri
  • 100 g zahar
  • 150 g de nuci

pentru crema:

  • 2 galbenusuri
  • 100 g zahar
  • 15 g cacao
  • 100 ml lapte
  • 100 g unt
  • esenta de rom (optional)

pentru decor: nuca macinata + nuca de cocos

MOD DE PREPARARE:

  1. Mai intai se prepara bezelele astfel: cu ajutorul mixerului, se bat spuma tare albusurile, apoi se adauga putin cate putin zaharul. Cu ajutorul unei linguri de lemn se incorporeaza nucile macinate. Se ia cate o lingurita din compozitia obtinuta si se pun in tava tapetata cu hartie de copt, formand  discuri de 3-4 mm. Se coc in cuptorul preincalzit la 120°C, cu functie ventilatie, timp de 45-50 de minute (trebuie sa nu se coloreze ci sa se usuce si sa fie usoare). Se scot si se lasa la racit.
  2. Se prepara crema de ciocolata: intr-un vas se freaca cele 2 galbenusuri cu zaharul, apoi se adauga pe rand cacaua, laptele si esenta de rom. Se pune la foc mic pana se ingroasa. Cand amestecul s-a ingrosat, se ia de pe foc si se adauga untul. Crema obtinuta se da la rece (de preferat sa faceti crema cu cateva ore inainte sau chiar cu o zi inainte).
  3. Se unesc doua cate doua bezelele (cu baza spre exterior!!) cu crema de ciocolata si pe exterior, apoi se tavalesc prin nuca macinata amestecata cu fulgi de cocos.

 

bezele cu nuci si crema de ciocol

 

Published by micibucatari

Ma numesc Iolanda, mama de doi copii adorabili, iar pasiunea mea este gatitul si lumea minunata a copiilor. Bucataria este locul meu de relax, singura sau impreuna cu cei mici. Gatesc cu mare drag pentru familia mea orice reteta imi atrage atentia. Imi plac retetele traditionale, dar si cele internationale, dinorice loc al lumii retete noi dar si retete mostenite de la mama si bunica. Va invit si pe voi sa gatim impreuna retete fel de fel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.